2024-05-04 01:14

Rădoi: "Nu m-am gândit să renunț. Schimbarea de generație trebuie făcută"

 |  15:57
Rădoi: "Nu m-am gândit să renunț. Schimbarea de generație trebuie făcută"

Pus la zid după ce a ratat în fața Islandei calificarea la Campionatul European, dar mai ales după eșecul umilitor cu Norvegia din Liga Națiunilor, selecționerul Mirel Rădoi a spus că nu i-a trecut prin gând să-și dea demisia și a adăugat că, indiferent de consecințe, schimbarea de generație trebuie făcută.

"Din punct de vedere mental, Austria este favorită, noi venim după două înfrângeri categorice şi ca rezultat şi prestaţie, dar în timpul jocului se pot schimba multe. Psihologic, jucătorii încă resimt lucrurile din ultimele două partide, am discutat cu ei, voi mai discuta, pentru că de antrenat, am avut un singur antrenament, la fel ca şi înainte de Islanda şi Norvegia. Eu fac faţă presiunii, de asta îmi asum toate lucrurile negative, e normal să apară critici, deci trebuie să facem faţă, important este ce le transmitem jucătorilor. Nu mi-a trecut prin cap să renunţ, consider că schimbarea de generaţie trebuie făcută. Trebuie să găsim soluţii mental să trecem peste ultimele două înfrâgeri", a declarat Rădoi.

"E normal ca din punct de vedere fizic să aducem schimbări, din cauza pandemiei nu putem apela la aceiaşi jucători, gradul lor de accidentare ar fi foarte mare. Jucătorii de la Under-21 vor fi integraţi la echipa naţională, e normal să aibă fluctuaţii de formă, până vor reuşi să se obişnuiască cu ritmul de la seniori. În momentul în care nu apar rezultatele, clar vor apărea critici, nu cred că este o problemă, ci trebuie ca jucătorii să înţeleagă că fiecare meci la naţională este capital", a mai spus selecționerul.

"Îmi reproşez că nu am fost în stare să capacitez jucătorii pentru miza partidei cu Islanda. Acolo s-a rupt firul, cum se spune pe româneşte, a fost un moment în care jucătorii nu au ştiut cum să gestioneze această necalificare şi nici noi nu am ştiut să le explicăm, drept dovadă ce s-a întâmplat cu Norvegia. Nu văd  resemnare la jucători, ci o lipsă de reacţie. Cred că mâine seară băieţii vor avea o altă reacţie, mai ales după discuţiile avute. La meciul cu Islanda s-a dărâmat, din punct de vedere mental, tot ce am construit până în acel moment", a încheiat Mirel Rădoi.

Partida România - Austria va avea loc, miercuri, de la ora 21.45, în etapa a IV-a a Diviziei B a Ligii Naţiunilor.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-10-13



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE