2024-05-02 21:41

FOTBAL.Jandarmeria a amendat firma de pază și organizatorul meciului dintre FC Dinamo 1948 și CSA Steaua

 |  10:25
FOTBAL.Jandarmeria a amendat firma de pază și organizatorul meciului dintre FC Dinamo 1948 și CSA Steaua

Organizatorul meciului de fotbal de luni dintre FC Dinamo 1948 Bucureşti şi CSA Steaua Bucureşti şi societatea de pază de la meci au primit amenzi de 45.000, respectiv 13.000 de lei, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.

"Organizatorului jocului sportiv i-au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale cu amendă, în valoare totală de 45.000 de lei, iar societăţii specializate de pază i-au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale cu amendă, în valoare totală de 13.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin", informează Biroul de presă al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB).

Forţele de ordine au întocmit 10 acte de sesizare a organelor de urmărire penală şi au aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.550 de lei, suporterilor de la meciul dintre cele două echipe.

Totodată, au fost aplicate 17 sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 1 an.

"În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare", arată sursa citată. 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-05-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE