2024-04-26 22:54

Edi Iordănescu a spus ce se întâmplă dacă ratează calificarea la EURO

 |  14:35
Edi Iordănescu a spus ce se întâmplă dacă ratează calificarea la EURO

Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, miercuri, înaintea meciului amical cu Slovenia de pe Cluj Arena, că va răspunde cu funcţia dacă prima reprezentativă nu se va califica la Campionatul European.

“Obiectivul nostru este calificarea la Euro, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla eu voi răspunde cu funcţia. Am adus jucători tineri şi foarte tineri acolo unde nu eram acoperiţi. Fiţi siguri că analizăm foarte atent fiecare jucător care poate să intre în circuitul naţionalei. Sunt pregătit pentru drumul greu pe care îl avem în faţă. Este o grupă echilibrată, o grupă care ne dă speranţă. Obiectivul este să atacăm primul loc. Avem speranţă dar pentru asta trebuie să facem front comun, să venim în prijinul naţionalei, să lăsăm contestările în ceea ce îi priveşte pe jucători. Când sunt propuse atât de multe nume din atât de multe părţi nu mi se face mie o nedreptate, li se face o nedreptate jucătorilor care sunt acum la echipa naţională. Sunt sigur că trecând timpul putem să ne ridicăm nivelul. Cred că dacă înţelegem ce avem de făcut putem să fim mai buni”, a spus Iordănescu, citat de News.ro.

Edward Iordănescu a precizat că mesajul său este unul de solidaritate “Un apel să strângem rândurile. O medie de vârstă scăzută a lotului, posibil zece debutanţi. Am avut probleme în special cu cluburile din străinătate, care s-au opus venirii jucătorilor. Avem şi probleme medicale. Am optat pentru continuitate acolo unde s-a putut şi am completat cu jucători tineri şi foarte tineri. Este din partea mea un mesaj puternic de încredere pentru tinerii fotbalişti români. Dacă voi avea posibilitatea vor încerca să le ofer posibilitatea de a debuta. Echipele de club au arătat solidaritate cu echipa naţională şi pe mine mă bucură acest lucru şi le sunt recunoscător”.

Partida amicală România – Slovenia se va disputa joi, de la ora 18.30, pe Cluj Arena.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-11-16



Parerea ta...

BEBICA USA
17 Noi 2022

CE AR FI SA TE CARI DE ACUM , INAINTE DE EUROPENE ? CA ANTRENOR NU AI NICI O VALOARE , AI FOST IMPINS DIN SPATE DE GENERALU LU' PESTE SI DE RELATIILE LUI DIN POLITICHIE . DISPARI LOAZA .
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE