2024-05-05 11:43

Arbitrul român Sebastian Colţescu, dialog RASIST în Liga Campionilor. Echipele au părăsit terenul

 |  22:57
Arbitrul român Sebastian Colţescu, dialog RASIST în Liga Campionilor. Echipele au părăsit terenul

Scene incredibile, marţi seara în ultima etapă a fazei grupelor Champions League. Arbitrul român Sebastian Colţescu a avut un dialog rasist despre un jucător de culoare, care a fost auzit de cel în cauză. În semn de protest echipele au părăsit terenul.

Incidentul, care probabil, va însemna sfârşitul carierei internaţionale pentru arbitrul Sebastian Colţescu, a avut loc în timpul partidei PSG - Istanbul Basaksehir, din etapa a şasea a grupelor Champions League.

Partida dintre campioana Franţei şi campioana Turciei era arbitrat de Ovidiu Haţegan.

În minutul 18, acesta i-a arătat cartonaşul roşu lui Demba Ba, jucătorul formaţiei din Turcia.

În timp ce fotbalistul părăsea terenul, arbitrul de rezervă, Sebastian Colţescu a avut un dialog cu tentă rasistă cu centralul Haţegan.

Mai exact, Colţescu ar fi folosit expresia "Băi, băi, ăla e negru!", atunci când s-a referit la Demba Ba.

Dialogul a fost auzit de jucătorii din teren, dar şi de cei de pe banca de rezerve. Toată lumea i-a înconjurat pe arbitrii români, acuzându-i de rasism.

În semn de protest, jucătorii celor două echipe au părăsit terenul de joc, potrivit Antena 3.

Demba Ba a continuat apoi dialogul cu Sebastian Colţescu pe care l-a acuzat că jucătorilor albi li s-ar fi adresat politicos, cu apelativul "aceştia" sau "jucători", pe când lui, jucător de culoare i-ar fi spus "negru".

foto: fanatik


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-12-09

GALERIE MEDIA




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE