2024-05-06 03:46

Zelenski, NEMULȚUMIT de măsurile luate de UE: ”Nu este ceea ce aşteptăm”

 |  19:03
Zelenski, NEMULȚUMIT de măsurile luate de UE: ”Nu este ceea ce aşteptăm”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că Uniunea Europeană trebuie să „facă mai mult” pentru Ucraina, în condițiile în care liderii celor 27 de țări ale blocului european au exclus aderarea țării printr-o „procedură rapidă”, anterior.

„Trebuie mers mai departe. Nu este ceea ce aşteptăm”, a spus Zelenski într-un videoclip postat pe Telegram, în care apare pe stradă, fără cască sau vestă antiglonţ.

„Deciziile politicienilor trebuie să coincidă cu starea de spirit a popoarelor lor, a popoarelor europene (...) Uniunea Europeană trebuie să facă mai mult pentru noi, pentru Ucraina”, a adăugat el, subliniind că Ucraina se află în pragul unei „catastrofe umanitare”.

Reuniţi, joi, la un summit la Versailles, şefii de stat şi de guvern din UE nu au considerat posibilă aderarea rapidă a Ucrainei la Uniunea Europeană, deschizând, în acelaşi timp, uşa unor legături mai strânse.

În timp ce Ucraina a depus o cerere în speranţa aderării la UE „fără întârziere”, prim-ministrul Țărilor de Jos, Mark Rutte, a reamintit că nu există „o procedură rapidă” de aderare.„Vrem să lucrăm intensiv cu Ucraina”, a precizat el.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-03-11



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE