2024-05-03 02:52

UCRAINA. Coridor umanitar deschis pentru civilii care vor să părăsească portul MARIUPOL, asediat de trupele ruse

 |  10:21
UCRAINA. Coridor umanitar deschis pentru civilii care vor să părăsească portul MARIUPOL, asediat de trupele ruse

Civililor li se va permite să părăsească oraşul-port Mariupol, din sudul Ucrainei, sâmbătă, în intervalul orar 11:00-16:00, a relatat agenţia de presă rusă RIA, care a citat autorităţile locale, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Primăria din Mariupol a anunţat că evacuarea populaţiei civile va începe la ora locală 11:00. Ea va fi efectuată cu autobuze municipale din trei puncte din oraş şi cu autoturisme particulare, care trebuie să respecte strict o anumită rută prestabilită, a menţionat primăria pe contul său de Telegram.

Anterior, Rusia a anunţat sâmbătă că trupele sale, care au încercuit oraşul-port ucrainean de la Marea Azov, vor înceta focul şi vor permite evacuarea civililor.

Pe de altă parte, Ministrul Apărării rus a anunţat că trupele sale îşi vor continua ampla ofensivă în Ucraina. Instituţia rusă a confirmat că trupele au încetat focul şi au deschis două coridoare în apropierea oraşelor Mariupol şi Volnovaha, încercuite de trupele ruse. 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-03-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE