2024-05-04 00:03

Stoltenberg dă speranță Ucrainei: ”Va deveni membru NATO”

 |  15:48
Stoltenberg dă speranță Ucrainei: ”Va deveni membru NATO”

Ucraina va deveni membră NATO, dar ''pe termen lung'', a afirmat marţi secretarul general al NATO, în contextul în care Kievul solicită să adere la Alianţa Nord-Atlantică pe fondul invaziei Rusiei, relatează AFP, citat de Agerpres.

"Ţările NATO sunt de acord ca Ucraina să devină membră a Alianţei, dar în acelaşi timp este o perspectivă pe termen lung", a afirmat Jens Stoltenberg în cadrul unei vizite în Finlanda, făcând apel la construirea unui "cadru" pentru a evita orice nouă invazie pe viitor.

Afirmațiile făcute după ce în cursul ultimului an au existat mai multe dezbateri legate de viitorul relației dintre Kiev și alianța nord-atlantică, dar și după declarațiile făcute de ministrul ucrainean al Apărării care a declarat la fnalul lunii ianuarie că țara sa face parte ''de facto'' din alianță.

Intrarea Ucrainei în NATO este o linie roşie absolută pentru Moscova, care a invocat riscul ca o astfel de aderare să se producă pentru a-şi justifica invazia.

"Problema actuală este să ne asigurăm că Ucraina rămâne o naţiune independentă şi suverană şi pentru asta trebuie să susţinem Ucraina", a declarat în faţa presei Jens Stoltenberg. "Războiul preşedintelui Putin în Ucraina continuă şi nu există niciun semn că îşi schimbă planurile. El vrea să controleze Ucraina şi nu se pregăteşte de pace, ci de război", a adăugat acesta.

"Trebuie de asemenea să găsim cadre care asigură că preşedintele Putin şi Rusia nu invadează Ucraina încă o dată", a mai spus Stoltenberg într-o conferinţă de presă susţinută alături de premierul finlandez Sanna Marin.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-02-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE