2024-05-03 04:11

Rușii închid celebra PIAȚĂ ROȘIE din Moscova

 |  16:11
Rușii închid celebra PIAȚĂ ROȘIE din Moscova

Piaţa Roşie din Moscova va fi închisă timp de două săptămâni, începând cu 27 aprilie și până pe 10 mai. Totul pentru a permite pregătirea paradei organizate cu ocazia victoriei sovietice asupra Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial, transmite Agerpres.

"Ca urmare a pregătirilor şi desfăşurării actelor solemne dedicate sărbătoririi a 78 de ani de la Victoria în Marele Război Patriotic din 1941-1945, în perioada 27 aprilie - 10 mai 2023 Piaţa Roşie va fi închisă publicului", a anunţat într-un comunicat Serviciul Federal de Securitate, care anunțase înainte că între 23 aprilie şi 15 mai nu se va putea vizita din același motiv nici mausoleul lui Lenin.

Kremlinul a declarat săptămâna trecută că Moscova îşi menţine neschimbate planurile de a organiza parada militară tradiţională de Ziua Victoriei, dar va înăspri măsurile de securitate.

Parada militară din 9 mai este cea mai importantă sărbătoare oficială anuală din această ţară.

Singura excepţie a fost anul 2020, când evenimentul a fost amânat, pentru prima şi singura dată în istorie, din cauza pandemiei de coronavirus.

În acest an, potrivit unor mass-media, tradiţionala paradă din Piaţa Roşie ar putea avea loc fără un survol al aparatelor de zbor ruse, ca urmare a implicării aviaţiei ruse în campania militară din Ucraina.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-04-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE