2024-05-02 23:35

Purtător de cuvânt al Kremlinului: ”Rusia ar folosi arme NUCLEARE doar dacă existenţa i-ar fi ameninţată”

 |  23:11
Purtător de cuvânt al Kremlinului: ”Rusia ar folosi arme NUCLEARE doar dacă existenţa i-ar fi ameninţată”

Rusia va folosi arme nucleare doar dacă însăşi existenţa ei ar fi ameninţată, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă Tass, relatează Reuters.

Declaraţia oficialului rus făcută la aproape patru săptămâni după ce Rusia şi-a trimis trupele în Ucraina, a venit pe fondul îngrijorării Occidentului că războiul din Ucraina ar putea escalada într-un război nuclear.

Tass nu a oferit mai multe detalii.

Preşedintele Vladimir Putin a ordonat luna trecută ca forţele nucleare ale Rusiei să fie puse în alertă maximă. În conformitate cu ordinul preşedintelui, Ministerul rus al Apărării a anunţat pe 28 februarie că forţele sale de rachete nucleare şi Flotele din Nord şi Pacific au fost puse în serviciu de luptă sporit, a informat agenţia de ştiri rusă Interfax.

”Perspectiva unui conflict nuclear, cândva de neconceput, este acum din nou în sfera posibilităţilor”, a declarat secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a declarat pe 14 martie.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-03-22



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE