2024-05-19 12:12

Premierul irakian, nevătămat după o tentativă de asasinat cu dronă-capcană

 |  11:11
Premierul irakian, nevătămat după o tentativă de asasinat cu dronă-capcană

Prim-ministrul irakian Moustafa al-Kazimi a făcut apel la „calm” după ce a scăpat nevătămat în urma unei „tentative de asasinat”, în noaptea se sâmbătă spre duminică, cu o „dronă capcană” care a vizat reşedinţa sa de la Bagdad, o nouă escaladă în criza care taversează Irakul. Statele Unite au condamnat „un act aparent terorist” contra „inimii statului irakian”, scrie AFP, preluată de News.ro.

Acest atac este primul care vizează reşedinţa lui Kazimi, la putere din mai 2020. Are loc într-un moment în care partidele negociază în vederea formării de coaliţii parlamentare pe baza rezultatelor preliminare ale alegerilor din 10 octombrie. 

Alianţa Cuceririi, vitrină politică a Hachd al-Chaabi, o influentă coaliţie de foşti paramilitari pro-Iran, denunţă o „fraudă” electorală. Unii partizani ai Hachd îl acuză pe Kazimi de „complicitate” la această „escrocherie”.

Atacul contra reşedinţei lui Kazimi, situată în Zona Verde, nu a fost revendicat imediat. Potrivit unei surse de securitate, „două gărzi de corp au fost rănite”, fără a se cunoaşte gravitatea rănilor lor. 

Pe Twitter, Moustafa al-Kazimi a făcut apel la „calm şi reţinere din partea tuturor pentru binele Irakului”. 

„Reşedinţa mea a fost ţinta unei agresiuni laşe. Dumnezeu fie lăudat, sunt bine, precum şi cei care lucrează cu mine”, a declarat el într-un scurt videoclip. „Rachetele şi dronele laşe nu construiesc naţiuni”. 

Potrivit biroului său, acestă „tentativă de asasinat ratată a avut loc cu ajutorul unei drone capcană”.             

După atac, forţele de securitate au fost desfăşurate în număr mare în interiorul Zonei Verzi şi în jur, potrivit unei surse de securitate. 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-11-07



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE