2024-04-26 08:33

Operațiune de amploare a forțelor de securitate din Germania. Trei oameni au fost uciși într-un ATAC cu cuțitul

 |  22:04
Operațiune de amploare a forțelor de securitate din Germania. Trei oameni au fost uciși într-un ATAC cu cuțitul

Poliţia din oraşul german Wuerzburg a anunţat vineri seară arestarea unui suspect, după o ”operaţiune majoră'” în care părţi ale oraşului au fost închise circulaţiei, transmite Reuters. Cel puţin trei persoane au fost ucise şi alte şase sunt rănite în urma unui atac comis cu armă albă.

Atacatorul este un bărbat de culoare și a fost împușcat în picior de către poliție. Un purtător de cuvânt din cadrul poliției a declarat că acum situația e sub control.

Autorul atacului comis în oraşul german Würzburg, soldat cu moartea a trei persoane, este un individ de origine somaleză, a anunţat vineri seară Poliţia germană.

"În atacul comis de un somalez în vârstă de 24 de ani au fost ucise trei persoane, iar altele au fost grav rănite. Individul, care locuieşte în Würzburg, a fost împuşcat de poliţie, dar se află în afara oricărui pericol", a transmis Poliţia din Würzburg, prin Twitter.

Nu se știe încă motivul atacului. Potrivit poliţiei, nu există indicii despre existenţa unui al doilea suspect care să fi participat la atac şi populaţia nu este în pericol. Nu au fost furnizate deocamdată informaţii despre cel arestat.

”Atacatorul a fost prins după ce poliția a folosit armele de foc”.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-06-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE