2024-04-26 03:54

Oficial rus: Vom rămâne pentru totdeauna în sudul Ucrainei

 |  16:00
Oficial rus: Vom rămâne pentru totdeauna în sudul Ucrainei

Un înalt oficial al parlamentului rus a declarat vineri că Rusia va rămâne „pentru totdeauna” în sudul Ucrainei, vorbind într-o vizită în oraşul Herson, controlat de Moscova, relatează AFP.

„Rusia este aici pentru totdeauna. Nu ar trebui să existe nicio îndoială în acest sens. Nu va exista nicio întoarcere în trecut”, a spus Andrei Turchak, potrivit unui comunicat al partidului de guvernământ Rusia Unită.

„Vom trăi împreună, vom dezvolta această regiune bogată, bogată în moştenire istorică, bogată în oamenii care trăiesc aici”, a adăugat Turchak.

El a anunţat, de asemenea, deschiderea unui centru de ajutor umanitar în Herson, pentru livrarea de alimente, medicamente şi articole de bază.

Este pentru prima dată când un înalt oficial rus a indicat intenţiile Moscovei de a rămâne prezent pe teritoriul ucrainean.

Herson a fost primul oraş important care a căzut în mâinile forţelor ruse de la începutul invaziei lor militare în Ucraina, pe 24 februarie.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-05-07



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE