2024-05-04 08:52

Întâlnire între Putin și Erdogan la Soci. Motivele pentru care s-au LĂUDAT reciproc

 |  17:45
Întâlnire între Putin și Erdogan la Soci. Motivele pentru care s-au LĂUDAT reciproc

Preşedintele rus Vladimir Putin a elogiat, vineri, rolul omologului său turc, Recep Tayyip Erdogan, în semnarea acordului de reluare a exporturilor de cereale din Ucraina, relatează CNN.

”Datorită participării dumneavoastră directe şi cu medierea ONU, a fost rezolvată problema aprovizionării cu cereale ucrainene din porturile Mării Negre. Livrările au început deja. Vreau să vă mulţumesc pentru acest lucru şi pentru faptul că, în acelaşi timp, a fost luat un pachet de decizii privind furnizarea neîntreruptă de alimente şi îngrăşăminte ruseşti pe pieţele globale”, a declarat preşedintele Putin, citat de News.ro.

Liderul rus a subliniat că în special ”pentru ţările în curs de dezvoltare, care se află în pragul unor probleme majore cu alimente şi îngrăşăminte”, astfel de decizii, care au fost luate cu participarea directă a lui Erdogan, sunt ”foarte importante”.

Erdogan a declarat că paşii care se fac în sectorul energetic, în ceea ce priveşte coridorul cerealelor din Marea Neagră, sectorul transporturilor şi discuţiile privind sectorul turismului sunt vitale în dezvăluirea rolului jucat de Turcia şi Rusia în regiune.

Putin a mai spus că Moscova speră să semneze un memorandum cu Turcia privind dezvoltarea relaţiilor comerciale şi economice dintre cele două ţări.

Cei doi şefi de stat poartă discuţii, vineri, în staţiunea Soci, din sudul Rusiei, la Marea Neagră.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-08-05

In legatura cu acest articol...

China întrerupe cooperarea cu SUA în mai multe domenii-cheie, ca reacție la vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan

Patru persoane, lovite de fulger chiar lângă Casa Albă

Banca Angliei avertizează: Marea Britanie va intra în recesiune!

Rusia se declară pregătită pentru un schimb de deținuți cu SUA

Coreea de Sud, a șaptea țară care lansează o sondă fără echipaj uman către Lună




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE