„'Împreună cu partenerii noştri, am reuşit să împiedicăm orice nouă escaladare din partea Rusiei'', a declarat Kuleba, informează Agerpres.
Potrivit acestuia, este totuşi prea devreme pentru a constata o reducere veritabilă a tensiunilor în această criză care afectează Europa de la finalul anului trecut.
''Situaţia rămâne tensionată, dar sub control'', a adăugat şeful diplomaţiei ucrainene, a doua zi după vizita la Kiev a cancelarului german Olaf Scholz, care efectuează marţi o vizită la Moscova.
''Rusia face mereu tot soiul de declaraţii, iată de ce noi avem o regulă: credem într-o dezescaladare atunci când vedem retragerea'' de trupe, a mai spus el.
După săptămâni întregi de tensiuni, Rusia a anunţat marţi începutul unei retrageri, către garnizoane, a anumitor trupe ale sale desfăşurate în apropiere de frontiera ucraineană.
Occidentul pare tot mai îngrijorat de iminenţa unei invazii ruse în Ucraina, după ce Rusia a desfăşurat masiv trupe şi echipament militar în apropierea frontierei sale cu această ţară. Moscova a negat că ar avea o asemenea intenţie, dar a cerut garanţii de securitate din partea SUA şi a NATO, printre care promisiunea că Ucraina nu va adera la Alianţa Nord-Atlantică.
Washingtonul a atras atenţia că forţele militare ruse ar putea invada Ucraina ''în orice moment''.
În 2014, Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi ulterior a provocat un conflict separatist în regiunea Donbas din estul Ucrainei, ceea ce a dus la o serie de sancţiuni din partea Uniunii Europene şi a SUA împotriva unor oficialităţi şi companii ruse.