2024-05-07 21:02

Charles al III-lea a fost PROCLAMAT REGE al Marii Britanii | Programul evenimentelor de astăzi

 |  12:18
Charles al III-lea a fost PROCLAMAT REGE al Marii Britanii | Programul evenimentelor de astăzi

În fața palatului Saint James zeci de camere de televiziune și jurnaliști din toată lumea l-au urmărit pe Charles al III-lea, proclamat oficial rege al Marii Britanii și Irlandei de Nord, astăzi.

Charles al III-lea a fost proclamat în mod oficial rege, în cadrul unei ceremonii istorice care a avut loc la Palatul St James, anunță BBC.

Este pentru prima dată în istorie, când ceremonia este transmisă în direct la televiziune. Ceremonialul în sine se repetă și este făcut de fiecare dată la instalarea unui nou rege în Marea Britanie, de câteva sute de ani, este o tradiție.

Când a fost proclamată Regina Elisabeta a II-a în 1952 televiziunea nu avea impactul pe care îl are în momentul de față. Atunci a existat o dezbatere foarte largă cu privire la alegerea de a difuza sau nu încoronarea reginei. Una dintre decizii a fost să nu transmită la televizor încoronarea reginei pentru că ar fi nepotrivit și neelegant. Acum, 70 de ani mai târziu lumea este cu totul și cu totul alta.

"Întâi are loc consiliul privat al coroanei, la care regele Charles nu participă. Din acest consiliu fac parte însă regina consoartă Camila și Prințul de Wells,William.

Ulterior Charles este proclamat regele Charles al III-lea când se citește această proclamație public din balconul Palatului Saint James.

Momentul va fi transmis în direct la toate televiziunile din întreaga lume și oficial acesta va deveni rege.

Steagurile se vor ridica și ele pentru 24 de ore în cinstea a noului rege, după care vor reveni la loc până la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a", a transmis Maria Coman, în direct din Londra.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-09-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE