2024-05-07 15:40

Biden își contruiește deja un "Guvern feminizat", deși în SUA nu s-au terminat de numărat VOTURILE

 |  18:24
Biden își contruiește deja un "Guvern feminizat", deși în SUA nu s-au terminat de numărat VOTURILE

Joe Biden, care a promis un ”Guvern care să reprezinte America” a trecut la construirea unei echipe în care sunt prezente femei, fără să aştepte terminarea numararii voturilor în Statele Unite.

Fostul vicepreşedinte american a ales un democrat cu experienţă, Ron Klain, care să fiesecretarul general al Casei Albe şi a numit mai mulţi viitori consilieri.

AFP prezintă unele dintre numele aflate în circulaţie.

DEPARTAMENTUL DE STAT

Fosta ambasadoare la ONU Susan Rice, fosta consilieră în probleme de securitate naţională a lui Barack Obama, ar putea deveni rapid secretar de Stat.

Cu o reputaţie ofensivă, această afroamericană în vârstă de 56 de ani întreţine de asemenea relaţii foarte bune cu Joe Biden.

Însă ea nu a fost aleasă niciodată în vreo funcţie şi a fost afectată de dosarul atacului din 2012 vizând misiunea dipolomatică a Statelor Unite la Benghazi, în Libia, ceea ce ar putea să-i complice confoirmarea.

Senatorul Chris Coons, în vârstă de 57 de ani - un prieten apropiat al preşedintelui-ales - este un candidat care se bucură de un consens mai mare.

Un membru al influentei Comisii a Afacerilor Externe a Senatului, el cooperează cu regularitate cu colegii săi republicani.

Senatorul Chris Murphy - mai apropiat aripii stângi a Partidului Democrat - şi diplomatul William Burns - numărul doi la Departamentul de Stat în timpul lui Obama - sunt de asemenea evocaţi, citeaza news.ro.

TREZORERIE

Una dintre conducătoarele Băncii centrale americane, Lael Brainard, în vârstă de 58 de ani, este cea mai bine plasată să devină secretarul Trezoreriei, declară surse financiare apropiate lui Joe Biden.

Singura democrată între guvernatorii acestei instituţii, ea s-a remarcat prin faptul că s-a opus unor dereglementări ale sectorului bancar şi prin faptul că a insistă asupra luptei împotriva modificărilor climatice.

Lui Joe Biden - loial imaginii sale de ”unificator” - i-ar plăcea să numească unul sau doi republicani în echipa sa.

El pare interesat de Meg Whitman, o conducătoare de întreprindere care a candidat din partea republicanilor la postul de guvernator al Californiei în 2010.

O copreşedintă a unui fond de investiţii, Mellody Hobson, una dintre femeile de culoare cele mai influente pe Wall Street, ar putea să beneficieze de dorinaţ aleşilor afro americani ca o persoană de culoare să ţină frîiele bursei Statelor Unite.

APĂRARE

Michèle Flournoy, în vârstă de 59 de ani, un fost secretar delegat cu Apărarea în timpul lui Barack Obama, îşi devansează concurenţii.

Cu o bogată experienţă la Pentagon, ea este respectată şi în afara taberei democrate şi ar putea fi cu uşurinţă confirmată în Senat.

Numele senatoarei Tammy Duckworth, o fostă femeie militar de origine asiatică - care şi-a pierdut ambele picioare în Irak - şi al colegului său Jack Reed, un membru al Comisiei Forţelor armate, circulează de asemenea în vederea postului de secretar al Apărării.

JUSTIŢIE

Doug Jones, în vârstă de 66 de ani, tocmai şi-a pierdut mandatul de senator în Alabama, pe care i l-a smuls în 2018 unui rival împotmolit într-un scandal de abuzuri sexuale, însă pare bine plasat să devină ”Attorney General” al Statelor Unite.

Un fost procuror federal, el a coordonat în 2002 investigaţiile unor foşti membri Ku Klux Klan (KKK), responsabili de un atac sângeros vizând o biserică a comunităţii de culoare la Birmingham, în 1963.

Sally Yates, în vârstă de 60 de ani, un fost secretar al Justiţiei, se află de asemenea în cursă.

Ea a rămas în funcţie la începutul mandatului lui Donald Trump, dar acesta a destituit-o după ce a refuzat să susţină un decret controversat împotriva imigraţiei.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-11-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE