2024-04-26 07:53

Un membru al Clanului Cămătaru, care trăia în italia cu acte false, prins după 9 ani

 |  09:48
Un membru al Clanului Cămătaru, care trăia în italia cu acte false, prins după 9 ani

Leonard Bărbieru, unul dintre membrii clanului Cămătaru, care se sustrăgea pedepsei cu închisoarea din 2012, a fost prins în orașul italian Pescara și va ispăși condamnarea în țară.

Leonard Bărbieru a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru lipsire de libertate în mod ilegal și inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat.

El a părăsit România în anul 2012, anterior emiterii mandatului, astfel că a fost dispusă urmărirea sa la nivel internațional.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au continuat investigațiile, stabilind faptul că membrul clanului Cămătaru s-a aflat, în perioada în care s-a sustras executării pedepsei, pe teritoriul Spaniei și Italiei unde a folosit documente false privind identitatea.

În urma coroborării datelor obținute și a colaborării cu autoritățile judiciare din cele doua state, s-a stabilit că bărbatul locuia, în prezent, la o adresă din orașul Italian, Pescara.

Pe fondul colaborării apropiate, omologii italieni au reușit sa îl depisteze și să-l prindă pe bărbatul urmărit pentru a-l aduce în țară unde să execute pedeapsa.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-02-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE