2024-05-05 02:06

Un medic de la Maternitatea Polizu s-a rănit cu un PISTOL cu bile de cauciuc. Primele ipoteze

 |  20:24
Un medic de la Maternitatea Polizu s-a rănit cu un PISTOL cu bile de cauciuc. Primele ipoteze

Un medic de la Maternitatea Polizu a fost transportat la Spitalul Elias, joi, după ce s-a rănit cu un pistol cu bile de cauciuc pe care îl deţinea legal. Ulterior, el a ajuns, în stare gravă, la Spitalul Universitar din Capitală. El ar fi încercat să se sinucidă şi se afla sub tratament pentru depresie, afirmă surse judiciare. Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.

”La data de 11 mai 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 5 au fost sesizaţi privire la faptul că o persoană ar fi rănită, în urma folosirii unei arme neletale. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii şi un echipaj medical care a preluat persoana şi a transportat-o la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis Poliţia Capitalei, conform News.ro.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre un medic de la Polizu, care s-a rănit cu pistol cu bile de cauciuc. Incidentul ar fi avut loc la locuinţa acestuia, iar arma era deţinută legal. Medicul a fost transportat la Spitalul Elias.

Potrivit surselor judiciare, medicul, în vârstă de 58 de ani, ar fi încercat să se sinucidă.

Familia le-a spus poliţiştilor că medicul suferea de depresie de mai mult timp şi că era sub tratament.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-05-11



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE