2024-04-26 12:04

INCENDIU puternic la Spitalul din Slatina. A fost activat planul roșu

 |  12:34
INCENDIU puternic la Spitalul din Slatina. A fost activat planul roșu

La Spitalul Județean din Slatina, secția de psihiatrie, a izbucnit un incendiu în cursul acestei zile, informează Antena 3. Pompierii se află la fața locului, pentru stingerea focului.

37 de pacienți se aflau internați în secția de psihiatrie a unității medicale. Parterul și etajul 1 al imobilului sunt afectate de flăcări. 

Potrivit managerului Spitalului Județean Slatina, Dan Stana, nu există victime în urma incendiului. Acesta a declarat pentru Digi24 că incendiul a fost provocat de un pacient.

„La secția de Psihiatrie, care se află într-o locație exterioară a spitalului, am avut internați 37 de pacienți, dintre care 29 dintre ei pe acut și 8 pacienți cronici. Unul dintre pacienții cronici a intrat în sevraj și a fost izolat într-o cameră special amenajată a Secției de Psihiatrie și se pare că acesta a provocat incendiul în acel izolator, numai în acel izolator, dar fumul s-a împânzit în toată clădirea,” a declarat Dan Stana pentru Digi24.

 Prezent la inaugurarea primului centru mobil de vaccinare din județul Ilfov, în comuna Afumați, Klaus Iohannis a declarat că a fost informat de incendiul de la Spitalul Județean din Slatina: „Am primit o veste tristă. Am fost pe telefon. Există un incendiu la un spital de psihitrie. Datele ne arată că nu sunt persoane rănite. Persoanele au fost evacuate. Pompierii au intrat să vadă dacă sunt persoane acolo. Dar trebuie să facem reforme. Acest lucru este clar.”


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-04-21

GALERIE MEDIA




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE