2024-05-05 09:25

Tentativă de OMOR la Spitalul Militar București. Trei paciente, sedate de un asistent

 |  19:24
Tentativă de OMOR la Spitalul Militar București. Trei paciente, sedate de un asistent

Spitalul Militar din capitală este în centrul unui scandal de proporții. Trei paciente ar fi fost fost sedate de un asistent fără ca vreun medic să fi prescris procedura și medicamentele. Acuzațiile sunt investigate acum de procurorii militari care cercetează o posibilă tentativă de omor.

Incidentul neobișnuit și terifiant în același timp ar fi avut loc vineri noaptea, atunci când asistentul ar fi administrat celor trei paciente un sedativ care pe de-o parte nu avea voie să-l administreze, care nici măcar nu fusese recomandat de vreun medic și nici nu era trecut în fișa de observare a fiecăreia dintre paciente.

Povestea ar fi ieșit la iveală sâmbătă dimineață, la schimbul gărzilor, atunci când medicii ar fi constatat că celor trei paciente, care se aflau internate în secția medicală a Spitalului Militar Central din Capitală, au ajuns să pună pe tapet o poveste extrem de scandaloasă, motiv pentru care a și fost sesizat Parchetul Militar. Apoi au intervenit și polițiștii de la Serviciul Omoruri care au și făcut cercetări la fața locului și au audiat persoanele implicate, inclusiv pacientele.

De altfel, potrivit unor surse apropiate de anchetă, într-unul dintre sertarele la care avea acces asistentul cu pricina ar fi fost descoperite câteva fiole goale de Diazepam. De aici a apărut și această temere că celor trei paciente și s-au administrat sedative și au fost forțate să doarmă până dimineață.

Pe de altă parte, surse din Parchetul Militar afirmă că nu există absolut niciun indiciu, iar polițiștii spun că nu există nici leziuni care să confirme temerea că cele trei paciente ar fi fost agresate sexual așa cum ar fi existat la un moment dat bănuiala că ar fi justificat această administrare nepermisă și, mai ales, nelegală a unui medicament ce fusese luat de la farmacia Spitalului Militar.

În urma acestui scandal, conducerea spitalului a luat decizia de a înăspri procedurile privind eliberarea medicamentelor. Momentan se așteaptă raportul de expertiză medico-legală, iar legiștii trebuie să spună dacă celor paciente li s-au administrat aceste medicamente, mai ales în ce cantitate și dacă s-a pus în pericol viața uneia dintre ele.

Procurorii militari au început urmărirea penală în acest caz in rem, adică pentru fapte, pentru acuzația de tentativă de omor, deși medicii legiști vor trebui să spună dacă acest medicament, în cantitatea în care le-a fost administrat pacientelor, le-a fost sau nu pusă viața în pericol.

Nu este exclus ca întreaga anchetă să fie gestionată în viitorul apropiat de Parchetul Capitalei, dacă se va merge în continuare pe acuzația de tentativă de omor, câtă vreme asistentul, un bărbat de aproximativ 30 de ani, a cărui identitate nu a fost dezvăluită deocamdată, este angajat civil.

Sursa: Protv


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-05-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE