2024-04-26 11:19

România solicită asistenţă internaţională pentru asigurarea de medicamente necesare în tratarea pacienților cu variolei maimuţei

 |  15:44
România solicită asistenţă internaţională pentru asigurarea de medicamente necesare în tratarea pacienților cu variolei maimuţei

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, joi, hotărârea privind transmiterea solicitării de asistenţă internaţională, prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, pentru accesarea medicamentelor necesare tratării unui număr de aproximativ 150 de pacienţi infectaţi cu virusul variola maimuţei. Asta chiar până în prezent, în România, au fost diagnosticaţi cu variola maimuţei numai 40 de pacienţi.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va dispune măsurile necesare în vederea activării Mecanismului European de Protecţie Civilă în scopul identificării posibilităţilor de sprijin.

Şedinţa CNSU a avut loc ca urmare a adresei transmise de Ministerul Sănătăţii şi în contextul declarării de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în data de 23 iulie 2022, a focarului de variola maimuţei ca urgenţă de sănătate publică de interes internaţional, precizează Guvernul.

"Comisia Europeană a informat statele membre că sunt disponibile 10.008 tratamente cu antiviralul Tecovirimat pentru infecţia cu variola maimuţei. Iar ţările membre pot accesa aceste tratamente prin Mecanismul european de Protecţie Civilă", a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, luni, că două noi cazuri de variola maimuţei au fost confirmate în România.

 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-09-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE