2022-12-05 00:13

România primește 31 de miliarde de euro printr-un ACORD cu UE

 |  17:09
România primește 31 de miliarde de euro printr-un ACORD cu UE

Premierul României, Nicolae Ciucă, semnează, miercuri, un nou acord de parteneriat cu Uniunea Europeană, în baza căruia România va beneficia de finanţări de 31 de miliarde de euro.

"În această după-amiază, împreună cu domnul ministru Boloş, vom avea o întâlnire cu doamna comisar pentru Coeziune şi Reforme, Elisa Ferreira. Întâlnirea va avea loc la Alba Iulia. În cadrul întâlnirii vom semna un nou acord de parteneriat cu Uniunea Europeană. Practic, prin acest nou acord vom concretiza încă o oportunitate pentru ceea ce înseamnă finanţarea proiectelor de infrastructură de transport, din domeniul sănătăţii, din domeniul digitalizării, dar şi din domeniul programelor de educaţie, a celor de ocupare a forţei de muncă, de incluziune şi demnitate socială", a spus premierul, miercuri, la începutul şedinţei de guvern.

El a menţionat că este vorba despre un acord în valoare de 31 de miliarde de euro şi a subliniat importanţa folosirii eficiente a acestor bani.

"Discutăm despre un acord în valoare de 31 de miliarde de euro şi aici trebuie să fim cât se poate de clari: este vorba de faptul că avem 30 de miliarde alocaţi prin PNRR, alte 31 de miliarde prin fondurile de coeziune. Trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă astfel încât aceşti bani să fie folosiţi eficient, astfel încât aceşti bani să fie folosiţi cu înţelepciune şi viziune pentru a putea să modernizăm şi să transformăm tot ceea ce este cuprins în programele noastre, asumate atât la nivelul Guvernului, dar şi cele agreate cu Uniunea Europeană", a mai spus Nicolae Ciucă.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-10-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE