2024-04-27 06:21

Reacția ministrului Lucian BODE după afirmațiile lui Klaus Iohannis la adresa sa privind acuzaţiile de PLAGIAT

 |  14:03
Reacția ministrului Lucian BODE după afirmațiile lui Klaus Iohannis la adresa sa privind acuzaţiile de PLAGIAT

ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, joi, că PNL va lua o decizie privind menţinerea sa în funcţiile deţinute în Guvern şi în cadrul partidului, precizând însă că are ”determinarea” să arate adevărul. Preşedintele Iohannis a declarat la Bruxelles despre acuzaţiile de plagiat la adresa ministrului Lucian Bode, că e adevărat că acolo sunt probleme şi aceste probleme trebuie luate foarte în serios, el arătând că are încredere în PNL şi în Bode că vor analiza aceste chestiuni şi impactul politic. Personal mă aştept ca cel puţin până la rocadă să se iau o decizie in acest sens, a mai spus şeful statului, citat de News.ro.

”Omul politic trăieşte din percepţii. Iar percepţia pe care cei de Uniunea Sabotaţi România, demolatorii acestei ţări, au încercat să o construiască în spaţiul public a fost una că am greşit, că am plagiat şi că sunt un hoţ. Cei de la USR au aruncat injurii şi acuzaţii nefondate, investind milioane de euro în campanii şi atacuri la adresa mea. Am determinarea să arăt adevărul. Am explicat deja în PNL în urmă cu o săptămână, voi explica ori de câte ori va fi nevoie în partid. Fiţi convinşi că PNL va lua o decizie împreună cu mine, astfel încât să nu afectăm sub nicio formă nici imaginea PNL, nici parcursul PNL, dar nici să dăm satisfacţie minciunii şi dezinformării”, a declarat, joi, la Albiţa, ministrul Lucian Bode.

Întrebat despre menţinerea sa în funcţia de ministru şi cea de secretar general în cadrul PNL, Lucian Bode a răspuns: ”PNL va decide unde sunt cel mai util şi în ce funcţie, din perspectiva anului 2024”.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte acuzaţiile de plagiat la adresa sa, Bode a susţinut că în România există o singură instituţie abilitată să propună acordarea sau retragerea titlului de doctor, şi anume CNATDCU.

”Eu în 2018, respectând toate prevederile legale în vigoare, având un dosar complet cu tot ce înseamnă raportul anti-plagiat, raportul comisiei formată din profesori universitari de la Universitatea Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca şi Universitatea de Vest Timişoara, am depus la CNATDCU acest dosar, iar după zece luni, în 2019, CNATDCU avea trei variante: să propună completarea dosarului, să respingă propunerea şcolii doctorale sau să propună Ministerului Educaţiei acordarea titlului de doctor. A ales a treia variantă. Aşadar, am convingerea, certitudinea şi curajul să spun că nu am încălcat nicio prevedere legală. Am parcurs fiecare procedură la virgulă tocmai pentru nu a fi într-o situaţie de a da explicaţii publice. Am această împăcare că am respectat legea şi că instituţiile s-au pronunţat”, a adăugat ministrul Lucian Bode.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-02-09

In legatura cu acest articol...

Iohannis, despre plagiatul lui Bode: „Mă aștept ca, până la rocadă, PNL să ia o decizie clară...”




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE