2024-05-03 01:43

Raed Arafat vine cu noi vești BUNE: ”Se apropie momentul în care vom spune că nu mai este nevoie de starea de alertă”

 |  19:26
Raed Arafat vine cu noi vești BUNE: ”Se apropie momentul în care vom spune că nu mai este nevoie de starea de alertă”

Momentul în care autoritățile vor decide că nu mai este nevoie de prelungirea stării de alertă se apropie, spune șeful DSU, Raed Arafat. „Că acest lucru se întâmplă luna viitoare sau peste două luni, va fi analizat și decis în Comitetul Național pentru Situații de Urgență și bineînțeles în Guvern”.

Întrebat dacă februarie ar putea să fie ultima lună în care se prelungește starea de alertă și ce condiții ar trebui îndeplinite pentru eliminarea ei, Arafat a spus că prelungirea acestei stări se face pe baza unor analize. Analizele stau la baza deciziei Comitetului Național pentru Situații de Urgență, iar apoi Guvern decide sau nu prelungirea stării de alertă.

„Sunt mai multe aspecte care sunt corelate cu starea de alertă. Dacă situația se îmbunătățește, dacă nu va mai fi nevoie de aceste lucruri, atunci se va decide să nu se mai prelungească starea de alertă. Că acest lucru se întâmplă luna viitoare sau peste două luni, va fi analizat și decis în Comitetul Național pentru Situații de Urgență și bineînțeles în Guvern”, a spus Arafat.

Există unele aspecte care fără starea de alertă nu mai pot fi menținute, cum ar fi detașarea de personal sau personalul angajat pe durata stării de alertă, a explicat șeful DSU.

„Cu certitudine starea de alertă nu este un lucru care va fi permanent, este provizorie și nimeni nu dorește să o mențină o zi în plus față de cât trebuie. Da, se apropie momentul, cred, în care vom zice că nu este nevoie. Care e acest moment, urmează să se decidă”, a adăugat Raed Arafat.

 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-02-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE