2024-04-26 06:46

Prins beat mangă la volan. Ce alcoolemie incredibilă avea un gălățean

 |  14:10
Prins beat mangă la volan. Ce alcoolemie incredibilă avea un gălățean

Un gălățean de 54 de ani a fost reţinut după ce a fost depistat la volan, sâmbătă, cu o alcoolemie uriașă, de 3,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi, potrivit Agerpres.

Poliţiştii Biroului Rutier Galaţi l-au depistat în trafic pe conducătorul auto în timp ce conducea pe strada Uzina de Apă din municipiul reşedinţă. La testarea alcoolscopică, a rezultat o valoare de 3,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă 'Sf. Apostol Andrei' Galaţi, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Galaţi.

 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-07-31



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE