Potrivit sursei citate, intervenţia pompierilor români a salvat din calea flăcărilor o fermă de animale şi un parc de panouri fotovoltaice.
„Împreună cu pompierii eleni, care au dislocat în zona Dilesi un număr mare de resurse (peste 25 de maşini de stingere, precum şi aeronave specializate), colegii noştri au salvat o fermă de animale şi un parc de panouri fotovoltaice din calea flăcărilor. Intervenţia modulului are loc la solicitarea ofiţerului elen, delegat în asistarea şi buna desfăşurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a DSU.