2024-05-04 02:16

Peste 1.000 de locuri pentru refugiații ucraineni în tranzit, în corturi încălzite amenajate la Aeroportul Henri Coandă

 |  10:21
Peste 1.000 de locuri pentru refugiații ucraineni în tranzit, în corturi încălzite amenajate la Aeroportul Henri Coandă

Peste 1.000 de locuri în corturi încălzite, alimente şi servicii medicale gratuite sunt puse la dispoziţia refugiaţilor din Ucraina la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, a anunţat vineri Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), informează Agerpres.

„Pentru a facilita tranzitul unui număr tot mai mare de repatriaţi şi refugiaţi din Ucraina, C.N. Aeroporturi Bucureşti a luat măsuri suplimentare pentru acomodarea acestora. În acest sens, CNAB a finalizat, în seara zilei de 3 martie a.c., instalarea şi dotarea a două corturi de mari dimensiuni în parcarea din faţa aerogării Plecări a Aeroportului Internaţional Henri Coandă. Acestea sunt încălzite şi asigură un minim confort pentru pasagerii care urmează să se îmbarce pe zborurile de repatriere care se derulează constant în aceste zile. Capacitatea corturilor depăşeşte 1.000 locuri şi acestea sunt accesate în special de către grupurile mari de repatriaţi. Aceste locuri se adaugă celor din zonele de aşteptare dedicate din interiorul terminalului, totalul ridicându-se la peste 1.500", se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, întreaga activitate a fost sprijinită de reprezentanţi ai Prefecturii Ilfov, care a asigurat provizii (sandviciuri, fructe, apă) pentru refugiaţi şi repatriaţi.

În plus, Reţeaua de sănătate Regina Maria a pus la dispoziţie, într-un program de voluntariat umanitar, o caravană medicală care asigură atât echipamente şi personal medical cât şi teste PCR gratuite pentru refugiaţi şi pentru repatriaţii din Ucraina, dacă aceste teste sunt necesare pentru călătorie. Alimente şi apă, pentru toţi cei din corturi, au fost furnizate şi de Ambasada Nigeriei în România.

În continuare, în aerogara Plecări, funcţionează non-stop un centru de informare cu voluntari vorbitori de limba ucraineană care oferă sprijin, informare şi traducere pentru refugiaţi şi repatriaţi.

Întreaga activitate de asistare a refugiaţilor şi repatriaţilor aste susţinută, printr-un program de voluntariat umanitar, de personalul CN Aeroporturi Bucureşti precum şi de sindicatele din companie.

Numai în ziua de 3 martie, prin aeroportul Henri Coandă au trecut 3.000 de repatriaţi pe zboruri charter, cărora li se adaugă un număr important de refugiaţi şi repatriaţi pe curse de linie, numărul acestora fiind în creştere, se menţionează în comunicatul CNAB.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-03-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE