2024-05-02 18:53

Percheziții în mai multe locații din București și Ilfov, la traficanții de heroină; este vizat un grup de 15 persoane

 |  09:18
Percheziții în mai multe locații din București și Ilfov, la traficanții de heroină; este vizat un grup de 15 persoane

Unsprezece percheziţii au loc miercuri dimineaţă, în Bucureşti şi Ilfov, la traficanţi de droguri. „La data de 8 iunie 2022, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, desfăşoară o operaţiune pe linia combaterii traficului ilicit de droguri de mare risc. Sunt efectuate 11 percheziţii domiciliare, în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov. Este vizat un grup infracţional organizat, format din 15 persoane, care s-ar fi ocupat cu distribuţia de heroină în Capitală”, anunţă IGPR.

Persoanele bănuite vor fi duse la sediul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală - Secţia de Combatere a Traficului de Droguri, pentru audieri şi luarea eventualelor măsuri preventive, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu. 

Acţiunea are loc în contextul în care, în cele trei zile de Saga Festival, care a avut loc în Bucureşti, la sfârşitul săptămânii trecute, jandarmii şi poliţiştii de la Crimă Organizată au constatat 129 de infracţiuni, majoritatea fiind pentru trafic şi deţinere de droguri pentru consum propriu.

Un tânăr a murit şi mai mulţi au ajuns la spital din cauza consumului de droguri.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, marţi, la Buzău că a dispus o analiză la nivelul ministerului pe care îl conduce pentru a identifica modul de eficientizare a activităţii de prevenire şi combatere a consumului de droguri, după ce un tânăr a murit, în urma unei supradoze, la Saga Festival.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-06-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE