2022-01-16 12:31

PĂȚANIA unui șofer de camion care a auzit voci din remorca mașinii sale. A sunat imediat la 112

 |  20:16
PĂȚANIA unui șofer de camion care a auzit voci din remorca mașinii sale. A sunat imediat la 112

Un bărbat a sunat la 112 pentru că, în timp ce conducea camionul, în Vaslui, spre Rusia, a auzit voci în compartimentul de marfă. Polițiștii de frontieră au găsit în remorca sigilată doi cetățeni afgani care le-au spus autorităților că ei doreau, de fapt, să ajungă în Italia.

Polițiștii de frontieră vasluieni, în cooperare cu polițiștii din cadrul IPJ Vaslui, au depistat doi tineri, cetățeni afgani, care încercau să treacă frontiera ascunși în compartimentul de marfă al unui autocamion care mergea spre Federația Rusă, scrie Mediafax.

Șoferul camionului, un bărbat cu dublă cetățenie română și Republica Moldova, a solicitat sprijinul autorităților române, în momentul în care a oprit într-o parcare din localitatea Bârlad și a auzit voci în remorca sigilată a camionului.

„La fața locului s-au deplasat polițiști de frontieră vasluieni precum și polițiști din cadrul IPJ Vaslui. În urma verificărilor preliminare efectuate de către colegii noștri, aceștia au constatat faptul că șnurul asigurator al semiremorcii permitea deschiderea prelatei, fără a se deteriora sigiliul vamal, motiv pentru care au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, au fost descoperite în compartimentul de marfă al autocamionului, ascunse printre saci de plastic, două persoane de sex masculin”, a spus Minodora Răcnea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Poliție de Frontieră Iași.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că cei doi tineri, în vârstă de 24, respectiv 26 de ani, sunt din Afganistan și s-au urcat în camion fără a avea consimțământul șoferului. Aceștia au declarat autorităților faptul că intenționau să ajungă în Italia.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru a stabili toate persoanele implicate, urmând să dispună măsurile legale ce se impun.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-08-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE