2024-05-05 13:37

O rețea de traficanți a EXPLOATAT sute de români pe o plantație din Portugalia

 |  19:55
O rețea de traficanți a EXPLOATAT sute de români pe o plantație din Portugalia

Sute de români au fost exploatați alături de alți străini, pe plantațiile agricole din Portugalia, de o rețea mixtă, formată din traficanți români și portughezi.

Românii erau racolați, cu promisiunea unei vieți mai bune, și erau duși în sudul Portugaliei, unde le erau confiscate telefoanele, documentele și banii. Apoi erau puși să muncească în condiții de sclavie, pe terenurile agricole. Până acum, 35 de români și portughezi au fost arestați.

400 de polițiști portughezi au participat la perchezițiile de amploare derulate în provincia Beja, din sudul Portugaliei. Numai într-o casă au găsit peste 30 de imigranți care locuiau în condiții improprii.

Până acum, 35 de suspecți au fost arestați de poliție. Indivizii sunt bănuiți că ar fi racolat cu promisiuni false sute de români, moldoveni, indieni, pakistanezi sau senegalezi. 

 „Vorbim despre încălcarea gravă a drepturilor omului, de confiscarea actelor și prin asta îl anonimizezi pe acel om, îl faci ca, fiind într-o țară străină să nu poată apela la autorități. De îndată ce vom fi notificați de autoritățile portugheze vom căuta cele mai bune soluții pentru menținerea lor în siguranță și reintegrarea acelor persoane. Ne vom implica în repatrierea acestora, apoi în conducerea lor fie către domiciliu sau către un loc sigur, pentru că dacă vorbim de faptul ca victima e din același loc cu traficantul nu cea bună idee să fie adusă la domiciliu. Au fost exploatați acei oameni nu au avut acces la medicamente” a explicat Mihaela Drăguș, purtător de cuvânt al Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, conform Protv.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-11-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE