2024-04-26 09:17

MAI vine cu precizări legate de DISPUTA privitoare la cărțile de identitate noi

 |  21:06
MAI vine cu precizări legate de DISPUTA privitoare la cărțile de identitate noi

Cătălin Giulescu, chestor al Direcției pentru Evidența Persoanelor, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că buletinul electronic, care are și funcție de document de călătorie, are steagul UE, conform regulamentului adoptat în întregul bloc comunitar, dar și stema României.

De asemenea, reprezentantul MAI a precizat că steagul României împreună cu stema sunt elemente vizuale pe cartea simplă de identitate, care nu are funcția de suport electronic. Totodată, Giulescu a explicat că proiectul de HG prin care a fost reglementat noul card electronic de identitate s-a aflat în dezbatere publică încă din 17 octombrie 2020.

„Interesul manifestat în Municipiul Cluj-Napoca este deosebit. În numai câteva ore au fost epuizate toate programările până pe data de 3 septembrie.

Implementarea proiectului a urmărit îndeaproape dispozițiile Hotărârii Guvernului 295/2021 care stabilește, aprobă normele metodologice de aplicare a legislației privind evidența persoanelor. În anexele acestei HG veți găsi forma și conținutul documentelor care se eliberează în prezent în România.

În ceea ce privește această HG, trebuie să precizez că a fost supusă în transparență decizională în data de 17 octombrie. Încă o găsiți pe site-ul MAI. Cu acea ocazie au fost publicate inclusiv două anexe. Una privind forma și conținutul cărții electronice de identitate și una privind forma și conținutul cărții de identitate simple (cartea fără suport de stocare electronică).

În ceea ce privește cartea electronică de identitate, de la momentul respectiv în transparență decizională s-a precizat explicit în anexă că acest document, pentru proiectul pilot, va conține mențiunea gen. Dar tot proiectul la momentul respectiv, acum HG, stabilește că sunt două opțiuni: feminin și masculin. Nu există niciun fel de altă intervenție.

Pe de altă parte, având în vedere că actul de identitate are ca funcție principală stabilirea identității persoanei și legitimarea dar are și o funcție secundară – este document de călătorie. În aceste condiții, suntem obligați să respectăm regulamentul UE 1157/2019. Acest regulament stabilește niște condiții esențiale. În primul rând, niște elemente de identificare vizuală stabilite de Uniune, respectiv steagul UE pentru acest document cu care cetățenii își pot exercita dreptul la liberă circulație.

(...)

Pentru identificarea națională am păstrat stema națională. Pe documentul de identitate simplu observați steagul României și stema națională.

Proiectul de document cu steagul UE a fost lansat în proiectul pilot, cealaltă simplă urmează să o lansăm probabil în următoarele 4 luni”, a afirmat Cătălin Giulescu.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-08-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE