2024-04-30 02:43

MAE anunţă că nu sunt români printre victimele prăbuşirii gheţarului Marmolada

 |  13:05
MAE anunţă că nu sunt români printre victimele prăbuşirii gheţarului Marmolada

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că, până în momentul de față, printre victimele prăbuşirii gheţarului Marmolada, din munţii Alpi, Italia, nu au fost identificaţi cetăţeni români. Căutarea persoanelor dispărute a fost suspendată temporar, din cauza vremii, și a fost reluată abia luni dimineață.

MAE precizează că s-a autosesizat, prin intermediul Ambasadei României la Roma şi al Consulatelor Generale ale României la Trieste şi Milano, în urma incidentului produs pe 3 iulie la gheţarul Marmolada, soldat cu decesul a 6 persoane, rănirea altor 9, precum şi cu dispariţia mai multor persoane.

Imediat după incident, la nivelul Ambasadei a fost constituită o celulă de criză, iar reprezentanţii misiunii diplomatice şi ai oficiilor consulare au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile italiene şi unităţile medicale din regiune, în vederea obţinerii unor informaţii oficiale cu privire la cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a victimelor, menţionează MAE.

Conform informaţiilor preliminare obţinute de la autorităţile italiene, până la acest moment, printre persoanele afectate nu au fost identificaţi cetăţeni români.

MAE mai precizează că procedurile de identificare a victimelor sunt în desfăşurare, iar activităţile de căutare a persoanelor dispărute au fost suspendate temporar, pe fondul condiţiilor meteorologice care nu permit accesul echipelor de salvatori în condiţii de siguranţă.

De asemenea, MAE informează că, până în prezent, la nivelul Ambasadei României la Roma şi al celor două consulate generale din Trieste şi Milano nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară prin intermediul telefoanelor de urgenţă. La nivelul Departamentului Consular din cadrul Centralei MAE a fost recepţionată o solicitare de sprijin din partea unei familii din România.

Reprezentanţii misiunii diplomatice de la Roma şi ai Consulatelor Generale ale României la Trieste şi Milano se află în dialog permanent cu autorităţile italiene pentru obţinerea unor informaţii actualizate şi sunt pregătiţi să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350 şi ale Consulatului General al României la Milano: +39 0240098207, +39 0240074018, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de telefon de urgenţă al Consulatului General al României la Trieste: +39 340 8821688 şi al Consulatului General al României la Milano: +39 366 108 1444.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-07-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE