2024-05-05 14:36

UDPATE: INCENDIU la Rafinăria Petrobrazi lângă Ploiești. Sunt 3 victime

 |  16:38
UDPATE: INCENDIU la Rafinăria Petrobrazi lângă Ploiești. Sunt 3 victime

Un incident s-a petrecut, luni după-amiază, în incinta Rafinăriei Petrobrazi, mai multe persoane având nevoie de îngrijiri medicale, la faţa locului urmând să se deplaseze inclusiv elicopterul SMURD.

UPDATE: Un bărbat a suferit arsuri de gradele trei şi patru pe peste 70% din suprafaţa corpului. Un alt bărbat are arsuri pe 15% din corp, iar un al treilea a suferit un traumatism.

"În această după-amiază, în incinta unui operator economic de pe raza comunei Brazi, s-a produs un eveniment care, iniţial, nu a presupus intervenţia serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă. Evenimentul a fost gestionat de personalul specializat din cadrul operatorului economic. Ulterior, am fost solicitaţi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă unor persoane implicate în eveniment", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, conform Agerpres.

Surse locale au precizat că evenimentul a avut loc la Rafinăria Petrobrazi.

Pentru gestionarea operativă a evenimentului au fost alocate o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD U-TIM şi două ambulanţe SAJ.

Totodată, la locul evenimentului se deplasează şi elicopterul SMURD. Din primele date, incidentul s-a soldat cu trei victime, care ar fi suferit arsuri.

De pe amplasamentul rafinăriei a putut fi observat, timp de mai multe minute, de la mulţi kilometri depărtare, un fum gros.

Intervenţia este în dinamică. 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-05-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE