2024-05-05 11:22

IGPR: Zeci de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu carburanți

 |  10:31
 IGPR: Zeci de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu carburanți

Poliţiştii şi procurorii efectuează, miercuri, peste 30 percheziţii în Capitală şi în cinci judeţe într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu benzină şi motorină, cu un prejudiciu adus bugetului de stat de aproximativ de un milion de euro.

Potrivit unui comunicat al IGPR, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pun în aplicare 31 de mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi în judeţele Bihor, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş şi Satu Mare.

Activităţile se desfăşoară la persoane şi la sediile/punctele de lucru ale mai multor societăţi comerciale care activează în domeniul comerţului intracomunitar de produse energetice accizabile - benzină şi motorină, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, menţionează sursa citată.

În acelaşi timp, arată poliţiştii, vor fi puse în executare 13 mandate de aducere, iar persoanele depistate vor fi conduse la Poliţie în vederea audierii acestora, pentru clarificarea situaţiei de fapt.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019 - 2022, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, persoanele bănuite ar fi dispus înregistrarea în evidenţele contabile ale societăţilor comerciale a unor tranzacţii fictive, derulate cu societăţi comerciale de tip fantomă, atât rezidente, cât şi nerezidente (Cehia, Germania, Slovacia), controlate direct de aceştia sau prin persoane interpuse, aflate în sfera lor de influenţă, prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu aproximativ 1.000.000 de euro, prin compensarea nejustificată a TVA de plată", explică IGPR.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-05-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE