2024-05-08 16:47

Fostul viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu IESE din închisoare după aproape 2 ani de detenție

 |  16:31
Fostul viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu IESE din închisoare după aproape 2 ani de detenție

Curtea de Apel București a confirmat joi decizia Tribunalului București de a suspenda executarea condamnării la 5 ani de închisoare pe care o primise Bogdan Olteanu, fost viceguvernator BNR, în dosarul mitei de un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, potrivit G4Media.ro. Decizia luată joi de judecătorii Curții de Apel București este definitivă.

În octombrie 2020, fostul viceguvernator al BNR a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare.

Olteanu a fost lider PNL în anii 2000, apropiat de Călin Popescu Tăriceanu, iar în perioada 2006-2008 a ocupat funcția de președinte al Camerei Deputaților. Ulterior avea să devină viceguvernator al Băncii Naționale.

Direcția Națională Anticorupție l-a acuzat de trafic de influență și a cerut o condamnare la 10 ani de închisoare în dosarul în care este acuzat că a primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. La ultimul termen al procesului, reprezentantul DNA spunea că în dosar există numeroase probe care dovedesc vinovăția lui Bogdan Olteanu, inclusiv declarațiile date de Sorin Ovidiu Vîntu, de oameni de afaceri și de Liviu Mihaiu, fost guvernator al Deltei Dunării, dar și înscrisuri bancare, și interceptări telefonice și ambientale.

DNA l-a trimis în judecată pe Bogdan Olteanu în octombrie 2016, acuzându-l că, în perioada iulie – noiembrie 2008, când era președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro și sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihai în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

Ulterior, pe 18 septembrie 2008, ca urmare a diligențelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit în funcția de guvernator al Deltei Dunării, spun procurorii.

Potrivit procurorilor, milionul de euro a fost transferat dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăți înregistrate în SUA, iar apoi a fost retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, suma i-a fost remisă lui Olteanu, la biroul unde acesta își desfășura activitatea în sediul PNL.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-08-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE