2024-04-27 04:01

Fost deputat, arestat preventiv pentru fraudă cu fonduri europene

 |  13:19
Fost deputat, arestat preventiv pentru fraudă cu fonduri europene

Direcţia Naţională Anticorupţie anunță vineri că un fost deputat a fost arestat preventiv într-un dosar în care este acuzat de fraudă cu fonduri europene.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând ziua de marţi, a lui Octavian Goga, la data faptei deputat în Parlamentul României şi administrator de fapt al unei societăţi comerciale, pentru comiterea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, sub forma coautoratului, în formă continuată, informează Agerpres.

În acelaşi dosar au mai fost reţinute şi alte trei persoane, dintre care doi administratori ai unor societăţi comerciale, pentru comiterea în forma autoratului şi a complicităţii a infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 22 august 2018 - prezent, Octavian Goga, în calităţile menţionate, împreună cu administratorul de drept al societăţii pe care o controla, ar fi creat condiţii artificiale pentru accesa fonduri nerambursabile necesare implementării unui proiect ce avea ca obiect "Construire fermă vaci de lapte în loc. Araci".

Concret, cei doi, beneficiind de ajutorul celorlalţi doi, ar fi depus la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, care atestau fictiv executarea unor lucrări şi livrarea unor materiale de construcţii, în scopul îndeplinirii condiţiilor impuse de finanţator. Prin aceste demersuri, ar fi fost obţinute fonduri nerambursabile în valoare totală de 8.358.822 lei.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-03-31



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE