2024-05-05 14:05

DIICOT: Şase cetăţeni străini, arestaţi preventiv pentru trafic de droguri la Mamaia

 |  13:00
DIICOT: Şase cetăţeni străini, arestaţi preventiv pentru trafic de droguri la Mamaia

Şase cetăţeni străini au fost arestaţi preventiv după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce comercializau droguri la un festival care se desfăşoară la Mamaia, informează un comunicat transmis sâmbătă de DIICOT.

Potrivit sursei citate, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus vineri reţinerea a 6 inculpaţi, cetăţeni străini, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc şi mare risc, trafic de droguri de risc şi mare risc şi deţinere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu.

"În cauză s-a reţinut că inculpaţii au introdus în România, au transportat, au depozitat şi au deţinut cantităţi însemnate de droguri de risc şi de mare risc, în scopul comercializării la un festival ce se desfăşoară în staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa, la data de 27.04.2023, la ore şi în locaţii diferite, fiind prinşi în flagrant în timp ce comercializau astfel de substanţe", arată DIICOT.

De asemenea, inculpaţii au promovat vânzarea drogurilor prin intermediul unor aplicaţii de mesagerie, precizând preţurile pentru fiecare tip de drog.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-04-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE