2024-04-27 00:30

DESCINDERE în forță la Apele Române. Ce caută anchetatorii

 |  13:57
DESCINDERE în forță la Apele Române. Ce caută anchetatorii

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins, miercuri, sediul Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR), potrivit unor surse din presă. Verificările au loc în contextul scandalului legat de angajarea pe funcții importante din cadrul instituțiilor a unor persoane care nu au competențele necesare pentru posturile respective. Ulterior, reprezentanții Apelor Române au transmis că au pus la dispoziția organelor de urmărire penală „o serie de înscrisuri”.

În urma descinderilor, din sediul Apelor Române ar fi fost ridicate documente care au legătură c angajările care au fost făcute în ultima perioadă, potrivit surselor Recorder.

Între timp, o reacție a venit și din partea reprezentanților Apelor Române.

”În cursul acestei zile, la solicitarea organelor de urmărire penală, Administrația Națională ”Apele Române” a predat o serie de înscrisuri. Menționăm că în acest stadiu al cercetării penale activitățile entităților competente nu sunt publice”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a instituției.

De asemenea, verificările făcute de procurorii anticorupție vin la scurt timp după ce premierul Florin Cîțu a anunțat că a cerut Corpului de Control  să investigheze situația de la Apele Române.

”În urma informațiilor apărute în spațiul public, am cerut Corpului de Control al Prim-Ministrului să investigheze situația de la Apele Române.

În mandatul meu, așa cum am promis, cer profesionalism, integritate, competență și transparență.

Mesajul acesta nu este doar pentru cei cu funcții de conducere, este pentru toți cei care lucrează în sectorul public: fară penali în funcții publice; profesioniști; fară nepotisme; fară conflict de interese”, a scris șeful Guvernului, pe Facebook.

Toate aceste verificări vin în contextul în care, presa de investigații a dezvăluit că o fostă ospătăriță a fost angajată la Apele Române pe un post de inginer.

Asta după ce, în luna noiembrie a ieșit la iveală cazul înlocuirii unui inginer, ajuns director la Apele Române Mureș în urma unui concurs, cu un membru PNL fără experiență în domeniu.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-02-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE