2024-05-05 12:23

Când ar putea SCĂPA România de monitorizarea MCV. Anunțul premierului Ciucă

 |  16:42
Când ar putea SCĂPA România de monitorizarea MCV. Anunțul premierului Ciucă

Una dintre condiţiile pe care ţara noastră trebuie să le îndeplinească pentru a intra în spațiul Schengen este ridicarea MCV. Premierul Nicolae Ciucă a avansat primul termen până când oficialii europeni vor da aviz pozitiv României pentru ridicarea mecanismului.

”Mai întâi de toate trebuie ca legile justiție să fie adoptate în Parlament. Săptămâna viitoare, sperăm ca întreg procesul să fie finalizat. Avem această coordonare cu Comisia și sunt convins că odată ce vom aproba și vor fi promulgate legile justiției putem, în luna noiembrie, să avem un raport pozitiv pentru ridicarea MCV-ului” a anunțat prim-ministrul Nicolae Ciucă, conform TVR.

Declarația a fost făcută joi, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Mioveni, cu ocazia unei întâlniri cu managementul companiei Dacia.

Înlăturarea de Comisia Europeană a raportului de monitorizare a Justiției din România, proces denumit oficial Mecanismul de cooperare și de verificare (MCV) este o condiție esențială pentru admiterea României în Spațiul Schengen. Demersul ar trebui făcut până la sfârșitul lunii noiembrie deoarece, în data de 8 decembrie, are loc la Bruxelles Consiliul JAI (Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne) în cadrul căruia se va vota intrarea României în Spațiul Schengen.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-10-13



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE