La prezentarea bilanţului activităţii DNA pe anul trecut, Crin Bologa a oferit câteva date privind prejudiciile şi măsurile asigurătorii în dosarele instrumentate de procurorii anticorupţie:
* prejudiciul estimat în dosarele în lucru la finalul anului 2022 - 4,22 miliarde euro, faţă de 1,65 miliarde euro la finalul anului 2021;
* prejudiciul reţinut în dosarele trimise în judecată - 247 milioane euro în 2022, faţă de 144 milioane euro în 2021;
* măsuri asigurătorii în cursul urmăririi penale - 461 milioane euro în 2022, faţă de 131 milioane euro în 2021;
* măsuri asigurătorii în cauzele trimise în judecată - 252 milioane euro în anul 2022, faţă de 128 milioane euro în 2021.