2024-04-26 15:49

Amenzi de 35.000 de lei, aplicate de Protecția Consumatorilor după controale la două hoteluri de lux din București

 |  13:11
Amenzi de 35.000 de lei, aplicate de Protecția  Consumatorilor după controale la două hoteluri de lux din București

Amenzi contravenţionale în valoare de 35.000 de lei au fost aplicate de echipe de control de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov, după ce au realizat o serie de verificări la unităţi hoteliere de cea mai înaltă clasificare din Capitală, atât în spaţiile de cazare, cât şi în cele de alimentaţie publică.

„Pe data de 01.10.2021, echipe de control de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov au realizat o serie de verificări la unităţi hoteliere de cea mai înaltă clasificare din Capitală, atât în spaţiile de cazare, cât şi în cele de alimentaţie publică”, se menţionează în comunicat.

Potrivit ANPC, în urma acestor acţiuni, au fost constatate, la două dintre aceste unităţi, unele deficienţe precum: depozitarea, în blocul alimentar, fără respectarea condiţiilor de temperatură recomandate de producător (mai puţin de -18*C), a unor materii prime care urmau să fie utilizate în procesul de fabricaţie, destinate consumului uman.

Echipele de control au constatat existenţa în depozit a unor produse alimentare fără a avea precizate elementele de identificare şi data limită de consum, precum şi existenţa în depozit a unor produse cu data limită de consum depăşită. De asemenea, inspectorii ANPC au constatat unele modificări organoleptice evidente la produse alimentare destinate consumului uman, aflate în depozit (produse cu suprafaţă mâzguită, culoare modificată sau miros înţepător de produs alterat), realizarea decongelării la temperatura mediului ambiant, folosirea unor rastele şi ustensile de bucătărie, uzate, rupte, cu arsură în strat gros, depreciate, precum şi igienizarea precară a spaţiilor de lucru, a aparatului de înfoliat şi a spaţiilor frigorifice.

Totodată, s-a constatat lipsa graficului de schimbare a uleiului de prăjire, lipsa informării complete referitoare la alergeni şi a faptului că produsul provine dintr-unul decongelat, utilizarea bureţilor de sârmă şi a coşurilor de gunoi fără capac, în bucătărie, prezenţa insectelor, folosirea unor agregate frigorifice cu grătare cu vopsea exfoliată şi zone cu rugină, chedere rupte, neigienizate, sistem de ventilaţie neigienizate, cu depuneri grosiere, folosirea etichetelor prăjiturilor expuse în vitrină, fără a avea traducere în limba română. Pe de altă parte, în camerele destinate cazării s-a constatat: prezenţa de fire de păr şi pete pe aşternuturi, precum şi existenţa prafului pe noptiere şi în baie.

Ca atare, cele două unităţi au fost sancţionate, de către comisarii CRPC Bucureşti-Ilfov, cu amenzi contravenţionale, în valoare de 35.000 de lei şi 1 avertisment şi s-a dispus oprirea temporară a prestării de servicii până la ramedierea deficienţelor constatate, precum şi oprirea definitivă de la comercializare a unei cantităţi de peste 200 de kg de produse alimentare, în valoare de circa 4.700 de lei.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-10-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE