2024-05-07 03:00

Adolescent de 16 ani, LOVIT de mașina Poliției pe trecerea de pietoni

 |  16:58
Adolescent de 16 ani, LOVIT de mașina Poliției pe trecerea de pietoni

După tragedia de luna trecută din București, un alt accident cu o mașină de poliție s-a produs, de această dată în Bacău. Un adolescent de 16 ani a fost rănit ușor pe o trecere de pietoni. Băiat a traversat strada în fugă, conform imaginilor de pe camerele de supraveghere.

"La data de 17 februarie a.c, în jurul orei 14,20, o autospecială de poliţie condusă de un bărbat de 41 de ani, în timp ce se deplasa pe direcţia de mers strada Constantin Ene către strada Mioriţei, din municipiul Bacău, ajungând la trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicator şi marcaj rutier a acroşat un pieton, de 16 ani, din comuna Racova, care s-a angajat în traversarea străzii în fugă. Din impact a rezultat rănirea uşoară a pietonului care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale", a precizat inspectorul Cătălina Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, conform Agerpres.

Atât pietonul cât şi conducătorul auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, a mai precizat sursa citată.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-02-17



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE