2024-04-27 08:14

A murit Alexandru Sassu, fost președinte al TVR

 |  16:07
A murit Alexandru Sassu, fost președinte al TVR

Alexandru Sassu, fost președinte al TVR, a murit la vârsta de 65 de ani. Acesta ar fi suferit un infarct, neputând fi resuscitat.

În 2017, Sassu a fost validat de camerele reunite ale Parlamentului pentru funcția de membru în Consiliul de Administrație și Director General (interimar) și apoi începând cu data de 2 septembrie 2007, a fost confirmat oficial în funcția de Președinte-Director General al companiei publice de televiziune, SRTV (Televiziunea Română).

În 2010, după ce a plecat din funcția de Președinte-Director General al SRTV, a condus mai multe companii private de media și s-a remarcat ca analist politic, aminteşte evz.ro.

La câteva luni după plecarea din TVR, în iunie 2010, Alexandru Sassu a fost pus la conducerea Adevărul TV, zona de video a grupului Adevărul, finanţat atunci de Dinu Patriciu. Magnatul avea un proiect de dezvoltarea a unei televiziuni on-line în cadrul trustului, lucru inexistent la acea oră pe piața media românească. Adevărul TV primise şi o licenţă de la CNA, însă lucrurile s-au urnit greu cu implementarea proiectului. Studioul a fost realizat, dotat cu aparatură modernă, Sassu a reușit și închegarea unei mici echipe, însă lucrurile s-au oprit la un moment dat. Licența a fost retrasă după doi ani întrucât televiziunea nu a mai fost lansată.

În iunie 2018, Sassu a revenit la TVR. Conducerea postului public spunea atunci că el „este angajat al SRTv pe termen determinat, pentru un proiect ce vizează un proces mai amplu de evaluare a activităţii curente a televiziunii publice”. În fapt, era producător și consiler al președintei de atunci Doina Gradea. În 2020, părăsește din nou TVR.

Alexandru Sassu s-a născut pe 26 octombrie 1955.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-09-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE