Municipiul Suceava și comunele Ipotești, Dornesti și Ilișesti intră în scenariul roșu. Asta înseamnă că toate restaurantele, cafenelele, cazinourile și instituțiile de spectacole vor fi închise începând de marți, informează Mediafax.
De asemenea, purtarea măștii va fi obligatorie în toate spațiile publice. În cele trei comune se vor închide și școlile, cursurile urmând să se facă doar online. În municipiul Suceava, însă, decizia privind cursurile școlare va fi luată luni.
„În ceea ce privește unitățile de învățământ din municipiul Suceava, ele vor funcționa luni, 02.11.2020, potrivit scenariului aprobat prin Hotărârea CJSU nr. 58/30.10.2020, urmând a fi analizate propunerile consiliilor de administrație ale tuturor unităților de învățământ în cadrul unei ședințe extraordinare a comitetului județean, ce se va desfășura luni, 02.11.2020, ora 14”, au stabilit membrii Comitetului Judetean pentru Situații de Urgență.