2022-08-15 21:31

Schimbări la Bacalaureat. ANUNȚUL ministrului Educației

 |  21:38
Schimbări la Bacalaureat. ANUNȚUL ministrului Educației

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a afirmat că examenul de Bacalaureat va fi un examen de cultură generală și se va axa pe competențe. Așadar, elevii vor da un singur examen scris, care va cuprinde cinci materii.

Sorin Cîmpeanu a afirmat în emisiunea În fața națiunii, difuzată pe Antena 3 că, din 2027 evaluarea la examenul de Bacalaureat va pune accentul pe competențe.

"Va fi un Bacalaureat de cultură generală, pentru prima dată în anul 2027, dacă vom adopta legea aceasta.

La acest examen se vor prezenta elevii care vor începe școala în 2023 în cadrul învățământului liceal.

Evaluarea trebuie să aibă în vedere competențele. Competențele nu înseamnă doar cunoștințe. Cunoștințele sunt doar o mică parte a competențelor.

Competențele te ajută să aplici în viața reală, de adult, fie că lucrezi, fie că îți continui studiile a ceea ce ai învățat în școală", a afirmat ministrul Educației.

Totodată și conținutul disciplinelor se va schimba. Acesta se va baza mult mai mult pe dobândirea de competențe la disciplinele care asigură cultura generală.

"Limba română va fi disciplina care va oferi cei mai mulți itemi alocați. Va oferi subiecte de gramatică pentru ca tinerii să scrie și să vorbească, cât se poate de corect limba română.

Alături de limba română și matematică trebuie verificate competențe de bază în istorie și geografie", a adăugat Sorin Cîmpeanu. 

Potrivit noilor reglementări în educație, la examenul de Bacalaureat, limba română, matematica, geografia și istoria vor ocupa o pondere de 60% din examen.

Restul de 30% va cuprinde subiecte de bază din chimie, fizică, biologie, iar 10% vor fi subiecte din disciplinele socioumane: sociologie, filosofie, psihologie și economie.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-07-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE