2024-05-05 18:29

SCHIMBARE pentru elevi. Cum vor fi date TEZELE în acest an

 |  15:45
SCHIMBARE pentru elevi. Cum vor fi date TEZELE în acest an

Una dintre variantele de lucru privind susținerea tezelor în acest an școlar este înlocuirea tezei tezei cu o evaluare, dar care să nu aibă aceeaşi pondere, ci să fie notată normal, potrivit secretarului de stat în Ministerul Educației Luminița Barcari.

Oficialii Ministerului Educației anunțau încă de săptămâna trecută că tezele ar putea fi eliminate în acest an, lucrându-se la mai multe scenarii.

Luminiţa Barcari a fost întrebată, luni, într-o conferinţă de presă, dacă a fost luată vreo decizie legată de susţinerea tezelor, ea prrecizând că sunt două variante: menținerea tezei și înlocuirea acesteia.

“Problema se pune acolo unde copiii sunt în scenariul roşu. Noi, într-adevăr, ne-am gândit să organizăm webinare în care să accentuăm pe tipuri de evaluare, adică profesorii să înveţe pe la cei mai experimentaţi cum ar putea să evalueze în mediul online. De aceea, varianta este ori să mergem în continuare pe evaluare sumativă, pe teză, prima variantă, iar doi, să înlocuim teza, pentru că nu putem aplica în mod discriminatoriu - ori dă toată lumea teză, ori nu dă nimeni”, a spus Barcari, conform Hotnews.

Ea a afirmat că dacă se va opta pentru cea de a doua variantă, atunci acea evaluare va fi notată normal, nu va avea o pondere de 25% din medie, așa cum este la teză.

“Deci ori să înlocuim acest tip de evaluare scrisă, conform regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar cu evaluare sumativă, dar care să fie notată, normal, nu să aibă ponderea pe care o are teza în mod normal, 25% din medie. Bineînţeles, există şi varianta eliminării tezei (...). Acesta sunt variantele şi în funcţie de cei care ne vor răspunde sau de modalitatea prin care noi considerăm că ar putea fi făcută evaluarea, vom lua o decizie şi vă spun că nu este o decizie simplă, că până la urmă elevul trebuie să fie evaluat, dar în acelaşi timp trebuie să aibă şanse egale la o evaluare corectă şi obiectivă”, a adăugat Barcari.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-11-02

In legatura cu acest articol...

OFICIAL. Pandemia a suspendat OLIMPIADELE școlare

GCS: 4041 de cazuri noi de Covid-19. 10.566 de teste prelucrate în ultimele 24 de ore

Anunț de ultimă oră al autorităților: Ce se întâmplă cu școlile din București?

Reușită importantă pentru cercetătorii români: Au lansat un test rapid pentru COVID-19, ce oferă rezultatul în doar 15 minute




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE