2024-04-29 22:58

Reacția ministrului Educației după ce sindicatele din învățământ au anunțat grevă generală

 |  14:43
Reacția ministrului Educației după ce sindicatele din învățământ au anunțat grevă generală

După ce sindicatele din învățământ au anunțat grevă generală în următoarea perioadă, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că are încredere că nu se va ajunge până la urmă la așa ceva, iar anul şcolar se va finaliza cu bine, scrie News.ro.

"Eu am încredere că nu vom ajunge acolo şi că anul şcolar se va finaliza cu bine. Cred că asta îşi doresc şi reprezentanţii cadrelor didactice. Sigur că este nevoie să ne aşezăm la masă şi să găsim soluţii", a spus Deca, care a adăugat că Ministerul Educaţiei susţine creşterile salariale.

"În ceea ce priveşte ordonanţa de urgenţă la care sindicatele fac referire, la Ministerul Educaţiei deja lucrăm la o serie de observaţii pe care să le înaintăm Ministerului Finanţelor. Aşa cum ştiţi, Ministerul Educaţiei susţine creşterile salariale şi susţine ca grila de salarizare să plece de la un nivel de debutant egal cu salariul mediu pe economie. Vom face tot ceea ce ţine de noi ca această necesitate în sistemul educaţional să fie reflectată şi în cadrul normativ", a conchis Ligia Deca.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-04-22

In legatura cu acest articol...

Sindicatele din ÎNVĂȚĂMÂNT pregătesc GREVA GENERALĂ




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE