2024-04-26 23:23

Rata de promovare la BAC - sesiunea de toamnă, mai mare decât cea de anul trecut

 |  15:36
Rata de promovare la BAC - sesiunea de toamnă, mai mare decât cea de anul trecut

Rata de promovare la sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat este de 31,5%, înainte de contestaţii, față de aceeași sesiune din 2019, când a fost de doar 30,8%.

Din totalul candidaţilor promovaţi (10.858), 7.038 de candidaţi fac parte din promoţia curentă, iar 3.820 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Rata de succes pentru promoţia 2019 - 2020 este de 34%. În cazul promoţiilor anterioare, procentul candidaţilor promovaţi este de 27,8.

La probele scrise s-au prezentat 34.462 de candidaţi, din cei 42.747 înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 169 de candidaţi (aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni).

Judeţele cu rate de promovare de peste 35%, în sesiunea curentă, sunt: Caraş-Severin (35,1%), Vâlcea (35,2%), Covasna (35,4%), Bistriţa Năsăud (35,7%), Suceava (36%), şi Botoşani (41,7%). Rata de reuşită pentru candidaţii din Capitală este de 34,2%. Rezultate scăzute (sub 25%) s-au înregistrat în judeţele Vrancea (24,3%) şi Ilfov (24,7%).

"Este important de menţionat faptul că un candidat din judeţul Bihor a încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Această realizare, în sesiunea de toamnă a bacalaureatului, este o premieră a ultimilor 18 ani. Candidatul este din promoţia curentă", precizează Ministerul Educaţiei.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-09-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE