2022-08-15 21:03

Ministerul Educației investește 965 de milioane de lei în prevenirea ABANDONULUI școlar

 |  15:24
Ministerul Educației investește 965 de milioane de lei în prevenirea ABANDONULUI școlar

Investiţie majoră pentru reducerea abandonului şcolar, un fenomen tot mai îngrijorător, în ţara noastră. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunţat că este vorba de 965 de milioane lei, bani ce vor fi direcţionaţi către 1.415 școli, în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, care are drept obiectiv să sprijine dreptul la educație al elevilor proveniți din zone dezavantajate.

Sorin Cîmpeanu a dezbătut proiectul Legii învățământului preuniversitar, la Colegiul Național ”Sf. Sava” din București, împreună cu inspectorii școlari generali din toată țara. De asemenea, au fost semnate 42 de acorduri de implementare a investiţiilor specifice schemei de granturi din cadrul programului privind reducerea abandonului școlar.

În perioada următoare, inspectoratele şcolare urmează să încheie contracte de finanțare cu acele unităţi de învăţământ ale căror proiecte au fost aprobate. Investiţiile vor fi făcute în servicii, echipamente și software, lucrări de amenajare și mobilier și asigurarea unei mese pentru elevi.

Banii vor fi folosiți și pentru cheltuieli de natură salarială, cheltuieli pentru evenimente și deplasări, cheltuieli de formare a cadrelor didactice, precum şi cheltuieli cu subvenții, ajutoare şi premii. Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, inițiat de Ministerul Educației, face parte din cadrul Proiectului Național de Reformă ”România Educată”, cu finanțare PNRR.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-08-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE