2024-05-06 02:04

Uniunea Europeană pregăteşte o intervenţie URGENTĂ pe piaţa energiei electrice

 |  18:56
Uniunea Europeană pregăteşte o intervenţie URGENTĂ pe piaţa energiei electrice

Uniunea Europeană pregăteşte ”o intervenţie de urgenţă şi o reformă structurală a pieţei energiei electrice”, a cărei funcţionare este foarte criticată de unele dintre statele membre ale UE pe fondul creşterii preţurilor, a anunţat, luni, preşedinta CE.

Reforma, cerută de multă vreme de Franţa, dar care este disputată de unele state membre, va fi pe agenda discuţiilor în cadrul reuniunii miniştrilor europeni ai Energiei din 9 septembrie, la Bruxelles.

”Creşterea preţurilor energiei electrice arată clar limitele funcţionării actuale a pieţei. Acesta a fost conceput într-un context foarte diferit”, a explicat preşedinta Comisiei Europene în cadrul unei conferinţe la Bled, Slovenia.

”De aceea elaborăm în prezent intervenţia de urgenţă şi reforma structurală a pieţei”, a mai spus von der Leyen, fără alte detalii, transmite Agerpres.

Data de 9 septembrie a fost anunţată luni de ministrul ceh al Industriei, Jozef Sikela, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

De asemenea, cancelarul german Olaf Scholz a cerut luni statelor membre să convină ”rapid” şi ”în mod coordonat” asupra unei reforme, deoarece actualul sistem ”nu poate fi descris ca funcţional dacă duce la preţuri atât de mari la energie electrică”.

Solicitările de schimbare a pieţei comune a energiei electrice cresc pe măsură ce, după şase luni de război din Ucraina, preţurile energiei au ajung la niveluri record, ridicând temeri cu privire la o explozie a costului vieţii în iarna viitoare.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-08-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE